Noi frontiere sau fara frontiere

"Într-un fel sau altul, trebuie să înţelegem că următoarea frontieră nu se află doar în faţa noastră, ci şi înlăuntrul nostru." (Robert K. COOPER)

Ce se întâmplă în interiorul nostru când ne confruntăm cu o problemă, când alegem să facem faţă unui obstacol, să nu mai fugim de teama de a suferi? Se dă o bătălie. Cu cine? Cu fantomele care ne bântuie şi care nu sunt decât umbrele gândurilor noastre proiectate asupra celorlalţi, transformaţi dintr-o dată în duşmani de temut. Suntem proprietarii celui mai sofisticat cinema, dar nu totdeauna şi cel mai eficient. Proiectăm zilnic aceleaşi „scenarii de viaţă” fără să învăţăm ceva din ele. În fiecare zi o luăm de la capăt...până într-o zi când avem şansa, fie de-a întâlni un „regizor” priceput în introiecţii, proiecţii, transferuri, fie de-a intra în relaţie cu un scenarist diferit care ne educă sau, mai bine zis, de care ne lăsăm educaţi. Din acea zi filmul nostru interior începe să se deruleze altfel. Acelaşi scenarist, o altă poveste, nu neapărat schimbată, însă altfel narată. Relaţii noi se ţes între personajele care se transformă cu trecerea timpului. Noi măşti se aşează pe chipurile lor după bunul plac al scenaristului...Formele aflate în mişcare se desprind altfel de pe fundal. Devenim conştienţi de adevărurile noastre incomplete, de hărţile noastre neurolingvistice, care nu corespund teritorului, realului, ceea ce există în mod obiectiv şi toată lumea poate vedea. Fiecare vede ceea ce alege să vadă şi proiectează ce a introiectat. Gestalt-urile rămase neîncheiate continuă să ne mai bântuie şi astăzi... Paradoxul este că, deşi frontierele universului nostru interior sunt atât de fragile, abia perceptibile, mecanismele noastre de apărare, rezistenţele la schimbare sunt atât de puternice. Adevărata problemă este cea a (re)organizării şi controlului. Ne sperie gândul că lucrurile vor lua o altă formă. Nu ştim dacă vom mai putea stăpâni sistemul. Înţelegerea procesului interior de satisfacere a trebuinţelor noastre este fundamentală pentru evoluţia noastră. Universul interior şi cel exterior se află uneori într-o tensiune dramatică. Starea de echilibru rezultă din asocierea lor, din acceptarea lor în acelaşi timp, din co-existenţa lor, chiar din antinomia lor. Conştientizarea relaţiei care există între universul nostru interior şi cel exterior ne oferă o viziune triadică şi o altă înţelegere a echilibrului, care nu este permanent, dar cunoaşte momente în care se realizează. Starea actuală, cea potenţială şi momentul de echilibru sunt reciproc condiţionate. Unitatea sistemului rezultă din articularea celor trei stări. Cu fiecare frică pe care reuşim s-o înţelegem şi s-o stăpânim, ne simţim tot mai puternici în interior, mai siguri pe deciziile şi acţiunile noastre. Când gândim pozitiv despre noi si comportamentele noastre reuşim să depăşim obstacolele, să găsim soluţii creative şi eficiente la problemele noastre. De fapt nu obstacolele contează, ci atitudinea noastră în faţa lor, felul în care gândim despre ele. Ar fi o iluzie să credem că am putea trăi bătăi de cap, fără frustări, fără conflicte. Atunci care ar mai fi sarea şi piperul vieţii? Cum ar mai fi posibil progresul? Nu cred că-şi doreşte cineva conflictele, dar e înţelept să acceptăm că nu le vom putea evita la nesfârşit şi doar abordându-le constructiv ne acordăm şansa de a progresa.

©Virginia-Smărăndiţa Brăescu